In satul meu se traia ca-n Biblie

Mama autorului

„In Nadas, satul copilariei mele, se’traia’ ca in Biblie. Nu ma refer, fireste, la sfintenie, ci la modul arhaic de viata. Am convingerea ca Romania nu poate fi inteleasa fara experienta satului.[..]

Aproape fiecare familie era scindata in doua: „cei din sat”, batranii si copii, si „cei de la deal”, de la salas, adica forta buna de lucru.[..] Aproape toate salasele erau construite pe culmi de deal, foarte rar in vai. Unii batrani spuneau ca locurile din vale nu sunt sanatoase, ca in vale se lasa toate miesmele. La fel ca in toti Apusenii, muntii au fost umanizati si aici. Asa avem Dealul Contestilor (al celor cu numele Conta), Dealul Horgestilor (Horga), Dealul Bascestilor (Basca), Dealul Birisestilor (Biris) si multe altele.[..]

Dupa clasa a IV-a eram o gasca de prieteni, cam patru cu vaci si unul cu oi.[..] In anul in care am stat acasa in asteptarea noii scoli de sapte clase, pe la mijlocul iernii, rezervele de fan pentru animale fiind pe terminate, dupa o vara secetoasa, ai mei iau decizia sa duca vreo opt capete de vite la salasul unchiului meu, fratele lui tata, padurar.[..]
Pe la sfarsitul lui ianuarie sunt instalat cu vitele, plus doi cai tineri si naravasi, tata si unchiul raman cu mine o saptamana sa ma initieze, ma incredinteaza si unui vecin batran de la salasul cel mai apropiat, care sa vina sa mai vada daca ma descurc, apoi raman pe cont propriu. Dimineata hraneam animalele, apoi le duceam la adapat, iar caii ii lasam sa mai alerge prin zapada inghetata, timp in care mai foloseam si eu partia de sanius ce mi-o facusem aproape de salas. Pe cand se insera animalele erau toate adapate, adapostite in grajd si legate la iesle. Atunci ma retrageam in salas, cinam, iar la lumina lampii citeam dintr-o cartulie de aventuri ce o luasem la mine.
Dupa cam o saptamana de ger ma trezesc intr-o noapte in urletele lupilor. Afara se vedea ca ziua, luna era rotunda, plina, iar pe varful dealului, la cateva sute de metri de salas, vad o haita de cinci lupi, ale caror urlete ma trezisera din somn. Stiam cum e cu lupii, vara nu ataca omul, dar iarna, cand sunt infometati si in haita, ataca orice. [..]
Simtisera mirosul de animale si veneau pentru a-si gasi prada. Ajunsi la cativa metri de salas ii vedeam foarte bine, erau agitati si flamanzi. Lupii se pregatesc de atac, ma sperii tot mai tare, dar brusc imi amintesc ca mosul si tata imi spusesera ca lupii se sperie de foc. Prin ferestrele atat de mici ale salasului, urland cat ma tineau plamanii, arunc inspre lupi lemne aprinse din cuptor.[..] Nu-i slabesc, strig ragusit in continuare, lupii se indeparteaza incet pe drumul pe care venisera, se opresc din cand in cand si se uita inapoi, parca ar dori sa se intoarca, insa eu strig mereu.
In acea noapte n-am mai dormit. Asa m-a gasit dimineata.[..]
Cand eram in clasa a V-a, tata mi-a cumparat prima bicicleta din viata mea. Pe atunci o bicicleta era mult mai scumpa decat o vaca, asa ca nu eram decat vreo cativa colegi proprietari de biciclete, le curatam mereu si aveam mare grija sa nu se defecteze. Bicicleta mi-a fost foarte utila deorece, dupa ce m-a prins pasiunea cititului, cu care am ramas toata viata, nu mai aveam ce citi din mica biblioteca a scolii, asa ca navetam saptamanal cu bicicleta la Biblioteca din Taut, ceva mai bogata.[..]
Intr-o zi, Gheorghe Lupulescu, fost coleg de scoala cu parintii mei, functionar din tinerete, ma opreste si se uita la cartile mele din geanta.[..]
-Fii atent aici, astazi spre seara, dupa ce ajung si eu acasa, sa vii pana la mine!
Am asteptat cu sufletul la gura sa vina seara, apoi m-am infiintat la Gheorghe Lupulescu.
Eram pe la sfarsitul clasei a VI-a. Ma asteptam ca functionarul Lupulescu sa ma intrebe cate ceva din lecturile mele. Avea un handicap la un picior, nu era bun de agricultura, asa ca avea timp sa se refugieze in lumea cartilor.
-Ei, zise el, dupa ce reveni dintr-o camera alaturata , unde isi tinea cartile, ia deocamdata romanele astea, si-mi intinsese niste volume din care zarii imediat urmatoarele titluri: Elevul Dima dintr-a saptea si Contele de Monte Cristo. Ramasesem fara cuvinte. Universul meu s-a deschis spre alte zari, am stat cateva saptamani seara de seara, la lumina lampii, pentru ca in sat nu era electricitate, sa citesc aventurile lui Monte Cristo. Bunica se trezea din somn, vedea ca e aproape miezul noptii, apoi venea speriata la mine si-mi spunea sa las cartea dracului, ca o sa orbesc de atata citit! „
In Nadas, satul copilariei mele, se ‘traia’ ca-n Biblie.
Ioan Biris
NADAS Tara Zarandului-Judetul Arad (Monografie), Editura Gutenberg Univers Arad
Reclame

3 comentarii

Lasa un comment

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s