Ganduri de cumpana

Ganduri de cumpana

Ganduri de cumpana rasar pentru ca fiecare om ar trebui sa se nasca sub o stea. Unii sub o stea fericita, iar altii sub una nefericita. Insa multi sunt cei ce n-au cunoscut nici nefericirea uneia rele si nici fericirea celei bune. Poate sunt nascuti in spatiul dintre mai multe stele, dar sub nici una anume, cum cred grecii. Sunt oamenii care indragesc multe lucruri, care au inclinatie spre mai multe stiinte si arte, fara sa poata sa aleaga ceva. Oamenii mai indecisi. Mai singuratici cand au timp.

Dar singuratatea poate sa nu fie o povara. Daca ai amintiri. Cand in tine mai e si liniste. Cand stii sa te izolezi de zgomot. Sa-ti reamintesti cine esti cand nu te vede nimeni. Cand societatea doarme sau o lasi la poarta. Cand te cuibaresti sa stai la povesti cu tine. Ca nu te-ai mai cauta daca te-ai fi gasit deja, cum tot spunea Blaise Pascal.
Eu vad omul superior ca cel ce vrea sa inteleaga si sa simta, fara explicatie cauzala. Care lasa orice „de ce” deoparte. Fara a cauta sa gaseasca asemenari fata de ceva ce cunoaste deja. Se izoleaza putin, atat cat sa-si lase timp descopere o senzatie noua. Sau atat de veche incat o uitase. Sau sa-si ierte o rautate. Si o slabiciune. Sa se certe putin. In liniste. Poate undeva pe-un munte. Sau la mal de mare. Nu poti alege una sau alta. Daca cineva iti spune ferm ca-i place doar muntele sau doar marea, fii sigur ca intelege la fel de putin muntele precum intelege marea, vorba grecilor.

Natura isi cheama oamenii mereu. Ba sa urci vreun varf, ba sa-mparti cu tine vreun rasarit fara somn, ba s-auzi padurea cum povesteste anii. Sau sa cauti plaja unde ti-ai castigat cateva ganduri de fericire.

Unii nu stiu ca sunt fericiti. Ca doar esential nu e sa fii fericit, ci sa stii ca esti. Fericit. Tsatsos asa considera fericirea.
Sa te lepezi putin de straturi. Si de pareri. Si de credinte. Si de adevaruri. Ale celorlalti. Si sa le regasesti pe ale tale. Ca sunt pitite bine. Cel mai bine stim sa ne ascundem adevarurile. Zgomotele primesc cu totul alte dimensiuni in mijlocul noptii. La fel si gandurile cand regasim singuratatea. Sa ne vina gandurile si sa dispara certitudinile. Tata imi spune si acum ca doar tolomacii sunt plini de certitudini.

In viata invatam mult prea tarziu sa avem rabdare. Mai spre capat. Uneori asteptam ceva o viata intreaga si tot degeaba. Cutreieram lumea in lung si-n lat, traim in valize ca sa invatam lucruri noi. Grecii spun insa ca doar cand iti cunosti ca-n palma iedera de pe zidul caselor din strada ta, abia atunci are sa-ti foloseasca lumea larga. Iar pana atunci ramai un calator.
Pentru ca oamenii ce pleaca in lume isi iau cu ei toata viata, cand ar trebui sa tot lase din ea pe unde ajung. Asa devin oameni cumpatati, care sa nu traiasca prea mult ba sus pe culme, ba jos in hau. Sa fie reguli.
Asemenea cum trebuiesc copiii crescuti cu reguli. Fara reguli nu au cum sa ajunga oameni superiori. Cel mai mare bine care-l poti face copilului tau este sa-l cresti cumpatat. Fara excese. Ca atunci cand pierde, orice, sa nu fie un capat de lume. Sa poata sa fie liber in adevaratul sens al libertatii. Sa nu-si dea sufletul pe nimic. Ca nimic nu se poate oferi in schimbul sufletului.

Nici chiar pe tine.

Anca Biris

Reclame

Lasa un comment

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s