Ma bucur sa te revad

Ma bucur sa te revad! Nu te-am vazut de un secol! Hai sa ne facem timp pentru o cafea saptamana viitoare! Te sun sa stabilim o zi; azi nu am agenda la mine. Poate nu sunt eu un prea bun musafir! Tot mai tare ma obosesc politeturile exacerbate, poate mai cu seama pentru ca ma aflu intr-o tara unde ne cam definim prin politeturi.

Incerc sa traiesc ca sa progresez, nu vreau sa concep existenta fara progres. Ma intristeaza cei pe care nu-i vad o vreme indelungata, iar atunci cand ii reintalnesc realizez ca evolutia lor consta intr-un trist regres. Ma inclin insa in fata celor care devin mai buni, celor care au invatat sa nu mai respire dupa dictare si care au incetat sa fie niste naufragiati ai societatii de azi. Cred ca oamenii au mereu nevoie de aprobari. De asta am sa consider ca suntem cu totii , oarecum, o urma de copil.  Copii inconjurati de asteptarea unor aprobari. Toti detestam sa ne simtim vinovati, pentru ca vina roade pana la os.

Vorbeam cu un amic zilele trecute despre umblatul prin lume. Despre plecatul intr-o calatorie. Ne oferim cu totii o ultima sansa de a indeplini cate ceva. O ultima sansa… Ce sinistru suna… Sa nu mai credem in asa ceva! In ” ultima sansa” eu nu mai cred; am avut deja mult prea multe.

Ma agat de umanitate cu fiecare zi ce trece. Poate asta e cauza pasiunii mele principale. Sa calatoresc. Oare cum ar fi sa pot sa calatoresc fara limite temporale sau geografice? Sa vad toate tarile din mintea mea. Si toate orasele.

Ador prima dimineata intr-un oras nou. Sa ma trezesc si sa las toate ferestrele deschise ca sa-l aud. Sufletul orasului nou. Pentru ca un oras se descopera mai bine dimineata. Odata cu mirosul de cafea, cu cea dintai privire aruncata pe fereastra, cu localnicii ce-si traiesc fiecare destinul. Tineri, batrani, oameni de toate felurile contureaza peisajul. De fapt nu pot vorbi despre oameni ca fiind tineri sau batrani. Tineretea unui om se masoara in privire. Am intalnit oameni deja batrani la 20 de ani.

Sa te pierzi pe strazile unui oras nou, fara harta, fara 100 de monumente de vizitat neaparat. Cred ca am invatat sa devin mai degraba un vizitator decat un turist. Altfel iti raman amintirile cand nu alergi pe o harta , ci te multumesti cu atat cat vrea orasul sa-ti ofere. Sa nu incetezi niciodata sa privesti ce nu este acolo si sa fii vrednic de tot ce primesti.

Anca Biris

Reclame

Lasa un comment

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s