Adevarul e si el un personaj

Adevarul e si el un personaj. In functie de cine il interpreteaza. Exista adevarul meu, al tau, adevarul celui ce ne asculta.

Asistam astazi neputincioasa la „dialogul” a doi colegi. Pun ghilimele insa. Numai dialog nu era. Fiecare ridica vocea din ce in ce mai tare… Ca sa se impuna. Au sfarsit urland, unul la altul. Ii priveam, fara sa intervin, pentru prima data. Reusisem sa tac. Mi-am exprimat parerea in minte si incercam sa-i ascult. Apoi am renuntat. Acum, gandindu-ma, parca nu exista prostie mai mare decat a insista pana la epuizare pentru a convinge de adevarul tau.

Cum invatam sa ne oprim? Cum invatam sa ascultam si sa intelegem punctul de vedere al celuilalt  fara a riposta imediat? Cum invatam sa nu avem mereu dreptate? Parca totul devine altfel atunci cand inveti sa fii, uneori, un simplu spectator. Un spectator cinstit insa. Fara orgoliu. Fara a judeca mereu actorii.

Iar pentru a nu deveni sclavul cuvintelor pe care le-am rostit, trebuie sa ne dam timp de reflectie. Putin timp de cugetat inaintea fiecarui lucru pe care il rostim.
Pana la urma nimic nu doare mai tare decat amintirea unor cuvinte. Iar scuzele ce sa mai insemne si ele, cand tu repeti mereu aceeasi greseala?

Intr-un final tot de oameni avem nevoie. Oricat de computerizati, oricat de fiinte virtuale suntem, tot de emotie ne e cel mai dor. Si de oameni. De ceilalti.

Nu mi-au placut niciodata oamenii ce-mi vorbesc mereu prin ochelarii de soare. Imi spunea cum de cate ori simte nevoia sa se izoleze de oameni, indiferent de unde se afla, isi poarta costumul ochelarilor de soare. Asa se protejeaza de restul lumii. Asa nu saluta pe nimeni cand nu-si doreste si trece oarecum invizibil printre ei. E felul sau de a se ascunde.

Mereu m-au fascinat oamenii costumati. Oamenii de la Disney de exemplu. Oare cum e sa fii Mickey si sa simti zilnic mii de oameni atat de fericiti sa te vada. Ce grozav trebuie sa fie darul a milioane de unde pozitive din partea celorlati. E unul din putinele joburi unde nu ai nevoie de mandrie. Nici de orgoliu. Nici de glorie.

De fapt de orgoliu sa nu avem nevoie nicicand! Am sa-l consider drept cea mai proasta investitie a omului. Orgoliul. Pentru ca se intinde pe raze de km intregi si nu ne mai lasa limpezi. De aia nu au loc oamenii unii de altii. De prea multi km de orgoliu. El e vinovat de dorinta de a vrea mereu tot mai mult. De a acumula. De a ramane insa singur.

Si ajung unii atat de singuri incat le cresc ziduri imprejur. Zidurile nu cresc. Si le-au construit ei. Din greu. Zi dupa zi. Caramida cu caramida. Si apoi nu se mai vede afara.
Daca e insa un lucru de care nu ne putem izola sau lipsi, aia sunt oamenii. Fara de fiinte umane e aproape imposibil de supravietuit. Locul fiecarui om e printre ceilalti. Omul singur devine un munte de frici si de hibe. Se umple de tristeti.
Acum iesi din nou. Desfiinteaza-ti peretii. Nu-ti mai hrani fricile. Da-le jos. Dezbraca-le. Risipeste-le. Sau lasa macar un alt om sa patrunda. Lasa-l sa construiasca doar o punte. Sa poata ajunge la tine.

Doar pentru ca ceva, odata, tare de mult, nu ti-a iesit cum ai visat, nu inseamna nimic. Azi nu mai inseamna nimic. Da-ti sansa din nou. Curata-ti campul. Ca sa poata fi semanat din nou. Fa ceva! Numai nu te opri! Timpul le vindeca pe toate. Dar da-i si  timpului putin timp. La sfarsitul zilei, cand inchizi ochii, te ai doar pe tine.  Tu si gandurile tale. Lasa-ti oamenii printre ele. Fara orgoliu. Fara ochelarii de soare.

Anca Biris

Reclame

4 comentarii

  1. Viorel, in primul rand mumsuletc! :)In alt doilea rand, asa e, Bucura te vrajeste, este nemaipomenit!In al treilea rand, mersi pt explicatie 🙂 Am cautat si eu sa vad ce inseamna custura dar nu prea am inteles.In al patrulea rand, mda.. cam asa e…In al cincilea rand, noapte buna si tie! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  2. Cazare Sibiu Ieftina

    Its like you read my mind! You appear to know a lot
    about this, like you wrote the book in it or something.
    I think that you can do with a few pics to drive the message home
    a little bit, but other than that, this is fantastic blog.
    An excellent read. I’ll certainly be back.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Hoteluri Litoralul Romanesc

    I was curious if you ever thought of changing the layout
    of your blog? Its very well written; I love what youve got to say.
    But maybe you could a little more in the way of content so people could
    connect with it better. Youve got an awful lot
    of text for only having 1 or two images. Maybe you could space it out better?

    Apreciat de 2 persoane

Lasa un comment

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s