Ne-am lasat orasele

Ne-am lasat orasele ca sa plecam la mare. Era genul de vacanta cu chef de lucruri noi, chef de lucruri ce le faceam pentru prima data.

Nu mai gresisem de mult cu voia mea, asa, doar pentru o lectie in plus. Am plecat spunandu-mi ca am sa traiesc ce vine la rand. Fara sa astept nimic.

Prietena mea avea sa iasa cu cineva complet nepotrivit pentru ea. Si ce daca? Macar astfel va putea sa adauge cateva lucruri in plus in lista de „asa nu”. A invatat ce era de invatat. Data viitoare va face greseli mai bune. Doar asteptand nu obtinem nimic in plus.

Oamenilor care asteapta nu li se intampla nimic. Dar chiar nimic. Se amagesc insa suportabil.

Am sa-mi amintesc mereu vacanta asta pentru ca acolo mi-am raspuns la o intrebare aparent ridicol de simpla. Cum sa aleg dintre doua optiuni care-mi  fac placere in egala masura?

Eram pe plaja. Mai aveam vreo 40 de pagini dintr-o carte ce ma cucerise. Mi-am propus sa-i aflu finalul in acea dimineata. In acelasi timp, in fata noastra se aseaza un grup de prieteni ce dau drumul unei piese ce ma fascina la momentul respectiv. Incep cu totii sa danseze intr-un mare fel.

Eroul meu fusese prins, era un moment crucial din existenta lui, iar ei dansau ca niste dumnezei pe plaja. Nu puteam alege.

Am inchis cartea. I-am privit dansand nisipul in picioare. Am ales. Am ales in functie de momentul unic. Era momentul ce nu s-ar mai fi repetat.

Mi-am continuat mai apoi cartea.

Tu cand ai facut ultima oara ceva pentru prima data?

Anca Biris

Reclame

1 comentariu

Lasa un comment

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s